Terapii

Vreau să fac oamenii să creadă în lucruri imposibile

N-am plecat din Firenze. Nu cu inima, cel puțin. Zilele astea am respirat Toscana prin toți porii, am trăit-o cu toate simțurile. Și am experimentat cea mai neobișnuită ședință de terapie cuantică de până acum. Poate și decorul a făcut-o așa de memorabilă, poate și eu aveam alt tonus. La urma urmei  hălăduisem toată ziua pe străduțele înguste mâncând înghețată, apoi printre chiparoșii din grădinile Boboli ca să ajung să admir tot orașul din Piazzale Michelangelo. Sau poate că-mi doream să fac un artist să creadă în lucruri imposibile.

Mereu am vrut ca oamenii să creadă în lucruri imposibile. Și universul a găsit întotdeauna un mod de a-mi testa visul: că nu există limitare și îndoială pe care energia iubirii să nu le dizolve. Visez că iubirea poate orice. Că vindecă orice. Și poți vorbi la nesfârșit despre fotoni și intenție și focalizare, dar adevărul e că „miracolul” se produce doar când inimile se deschid și se conectează împreună la această stare de conștiință. Iar când ajungi acolo, parcă singura întrebare relevantă este Cât de mult pot dărui?

Aceasta este adevărata provocare: să scurtcircuitezi gândirea cuiva astfel încât să-și schimbe complet sistemul de referință. Așa că am acceptat-o. Mai ales că venea cu oarece suspiciune și cu o ridicare din sprânceană:

„Ești nebună?”

„Da. Normalitatea nu mi se potrivește”.

În mod normal, când fac o ședință de terapie cuantică pentru realinierea structurii osoase setez de la început intenția (conform legilor din fizica cuantică), dar acum n-am apucat să fac asta. În momentul în care m-am dus în inimă am simțit conectarea cu „clientul” meu și intenția, chiar neexprimată, s-a materializat instantaneu.

Clar, am gândit în timp ce trăgeam cu ochiul la clientul meu și observam cum i se corectează pelvisul…tot inima decide. De ce mă mai obosesc cu argumente complicate? Totul se învârte în jurul inimii. Dar cum faci ca oamenii să accepte asta? E un adevăr prea simplu, și oamenii caută adevărurile complicate.

”Cum explici ce s-a întâmplat?”

”Cu mintea? Nu poți cuprinde. Doar cu inima”.

Zâmbeam. Cu două zile în urmă citisem un interviu al lui Alejandro Jodorowsky, actor, scenarist și creator al unei forme originale de psihoterapie numită „psihomagie”, în centrul căreia stătea, de fapt, vindecarea arborelui genealogic. Jodorowsky a fost considerat un „nebun”, un „psihomagician”. Pentru că lumii științifice îi era greu să explice natura suprarealistă a inconștientului și latura divină, chiar misterioasă a vindecării.

Știam..știam că vindecarea se produce doar în prezența iubirii și a lui Dumnezeu. Ce nu înțelesesem până atunci, e că nici măcar această stare nu ne aparține. Îmi rămăsese în minte acest pasaj din Jodorowsky:

”Atunci îmi dădeam seama că nici măcar propriul corp nu îmi aparține, căci provine din stele. Că, în corpul meu niciun atom nu îmi aparține, că și cel mai mic atom de hidrogen provine din explozia originară. Că nimic nu este al meu, nici cea mai mică picătură de emoție. Iubirea pe care o nutresc nu îmi aparține. Dacă iubirea nu ar fi aparținut naturii, nu aș fi simțit-o. Emoțiile nu sunt ale mele, ci ale tuturor. Ele provin din Universul însuși. Vorbim mereu de singurătate, dar nu suntem niciodată singuri”.

Am plecat din Toscana. În același timp, am rămas acolo.

It's only fair to share...Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

2 thoughts on “Vreau să fac oamenii să creadă în lucruri imposibile”

  1. Anca dragă, parcă citesc mai curând un pasaj de roman ❤️ Dacă iubirea curge așa de firesc la tine în cuvinte, poate un roman ar fi potrivit să și deschizi… cine știe ce te așteaptă la “Sfârșit”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *