Terapii

Aleg iubirea ca miracol, nu suferința

Dacă ochii mei aleg ce să vadă și inima mea ce să simtă, atunci aleg iubirea ca poartă spre grație.

De prea multă vreme îmbrățisăm suferința.  O idealizăm, o romanțăm, o iubim, mai mult sau mai puțin conștient, ne hrănim cu ea.  Pentru că ni s-a indus convingerea că e cheia evoluției noastre.  Ei bine, vremea suferinței a trecut. A venit vremea iubirii.

Subconștientul nostru a fost programat să sufere. De noi și de toți cei dinaintea noastră. Chimia creierului nostru o demonstrează: gânduri acide, convingeri limitative, scenarii negative de viață moștenite din copilărie, dinamici transgeneraționale, emoții reprimate, inconștient colectiv. O chimie a supraviețuirii în care trăiești doar pe jumătate. Și cu cealaltă jumătate ce faci? Cine o va trăi pentru tine?

Ia-ți un moment și gândește-te: în arhitectura vieții tale, ce rol ocupă suferința? Și dacă ai ști că există o altă cale „care le întrece pe toate” ai alege-o?

Eu sunt terapeut. Suferința e „materia primă”. În procesul de vindecare nu o neg, nu o ignor, nu o reprim, nu o bag sub preș. Personal, am trăit-o pătimaș, cu toate cele 50 de trilioane de celule din ființa mea. Am crezut cu fermitate că va fi o trambulină în evoluția mea. Nu a fost. Iubirea a fost cea mai mare trambulină în evoluția mea.

Și-mi amintesc și acum acea întâlnire cu suferința, acea întâlnire care mi-a scurtcircuitat ființa și tot ce credeam până atunci despre ce înseamnă să suferi.  M-a luat prin surprindere, într-unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea. Un rău paralizant, brusc, violent. Primul gând a fost să caut un salvator, dar nu s-a oferit nimeni. Mi s-au oferit doar sfaturi. De neprețuit, însă.  Să o privesc, să o las să mă cuprindă cu totul și să o întreb ce vrea de la mine. Să nu mă lupt cu ea. A fost cel mai fascinant dialog pe care l-am avut vreodată cu suferința. Am înțeles de ce alesese tocmai acel moment să-mi dea o lecție. Și cu puține secunde înainte să leșin cu totul, am spus: Îți mulțumesc, dar aleg iubirea. Starea de rău a dispărut instantaneu. Un val nou de energie vibrantă m-a cuprins. A fost momentul în care am realizat că ți se oferă întotdeauna două opțiuni pentru a trece la un nivel superior de conștiință: suferința sau iubirea. Tu decizi pe care o alegi.

Nu e o noutate.  Celulele reacționează cel mai mult la iubire. Celula canceroasă se vindecă dacă îi oferi iubire. Și vorbesc de iubire aici la nivel chimic, pentru că, pe această stare de conștiință, creierul secretă toți neurotransmițătorii  posibili ai stării de bine, ai fericirii. Iată de ce Bruce Lipton spune că iubirea vindecă și frica ucide. Este vorba tot de chimie.

Așadar, cum faci față suferinței? Te lupți cu ea sau te abandonezi? O dezmembrezi în bucăți infinitezimale, o analizezi la microscop luni sau ani de zile, o întorci pe toate părțile, o vezi din toate unghiurile, o trăiești în toate variantele posibile? Sau îi dai iubire și privești cum totul se alchimizează în ființa ta?

Rainer Maria Rilke spunea că cei mai mari monștri din viața noastră sunt bieți copilași înfricoșați care au nevoie de iubire.

Omenirea are nevoie de noi instrumente în tratarea suferinței.  De fapt, omenirea are nevoie doar de iubire.

It's only fair to share...Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *