Terapii

Deviațiile patologice ale coloanei vertebrale la copii – să înțelegem cauzele

Am întrebat un copil ce înseamnă pentru el coloana vertebrală. M-a surprins cu un răspuns matur și profund:  „înseamnă să fii vertical, drept, cinstit. Să te simți sprijinit și protejat”.

„Întâmplarea” face că am lucrat cu mulți copii pentru diferite afecțiuni ale sistemului osos-muscular: cifoze, scolioze, lordoze. Tehnica pe care o folosesc este Bowen, dar, acolo unde este cazul, lucrez și pe rescrierea traumelor. Rezultatele au fost și sunt extraordinare, chiar și în cazul deviațiilor cu unghi foarte mare de curbură.

Copiii au o înțelegere mai mult intuitivă a cauzelor suferinței lor, iar atunci când i-am întrebat de ce cred că s-au îmbolnăvit, mi-au dat două tipuri de răspunsuri: motivul pe care l-au auzit de la părinți, medici, profesori ( de exemplu ghiozdanul sau poziția incorectă în bancă) și intuiția lor personală, complet diferită de primul răspuns. De multe ori părinții nu au fost de față  la aceste discuții. Am observat teama copiilor de a nu-i răni pe părinți cu propriile sentimente și  gânduri, de asemenea  teama de a nu fi judecați sau criticați. Scopul acestor dialoguri este de a înțelege cauzele mental-emoționale care au favorizat dezechilibrul și care il întrețin.

Părinții, pe de altă parte, pot fi reticenți în a admite că au o contribuție în crearea unui mediu propice dezechilibrelor mental-emoționale ale copiilor. Este esențial ca aceștia să participe activ la procesul de vindecare al copilului prin asumarea propriului proces de conștientizare și schimbare. Negarea părinților sau sentimentul de vinovăție nu fac decât să încetinească acest proces.

De ce se deformează coloana copiilor?

Oasele reprezintă scheletul pe care se construiește întreaga ființă, suportul corpului nostru emoțional. Când acest suport ne este amenințat, scheletul se deformează.

Pierdere, abandon

Coloana vertebrală este punctul nostru de referință,  reperul de care avem nevoie pentru a ne defini ca indivizi. În copilărie acest model este reprezentat de către părinți. Dacă nu ne simțim susținuți și protejați coloana se strâmbă; metafora perfectă a unor repere care nu ne convin. Am observat, în practica pe aceeași patologie în cazul adulților, că este una dintre cauzele majore ale problemelor de coloană. Cei  mai mulți adulți care au trăit această traumă păstrează deformațiile de coloană încă din copilărie. Mi-au mărturisit că nu știu ce înseamnă să fii sprijinit și protejat necondiționat.

Mulți copii care au trăit abandonul în primii ani de viață ( au fost crescuți de bunici, de exemplu, sau de alți membri ai familiei) sau care și-au pierdut părinții au suferit deformații severe ale coloanei vertebrale. Ei și-au pierdut reperele, identitatea. Corpul lor a somatizat perfect evenimentul traumatic.

C are o scolioză dublă, cu un grad de curbură de 45 de grade. Curbura este atât de severă încât organele interne i-au fost afectate. Are dureri foarte mari, constante, de ani de zile. A purtat corset, curbura s-a redus extrem de puțin, durerile au rămas. Nu vrea să fie operată. Coloana i s-a deformat la scurt timp după ce părinții au lăsat-o în grija unei mătuși.  S-a simțit abandonată, furioasă, trădată, neputincioasă. Multă vreme a crezut că este singură vinovată de decizia părinților. Plămânii i-au fost, de asemenea afectați grav, metaforă  a tristeții profunde a pierderii.C a reușit să înțeleagă și să accepte motivul pentru care coloana ei vertebrală s-a strâmbat. A eliberat, în sfârșit, emoțiile reprimate pe care le ținea în ființa ei de ani de zile cu prețul unei cantități uriașe de energie și vitalitate. Coloana ei vertebrală se îndreaptă pe zi ce trece, este de nerecunoscut, durerile au dispărut în totalitate.

 

Teamă – hiperprotectivitatea părinților

Uneori copiii interiorizează o teamă puternică vizavi de părinți (sau de unul dintre părinți, de obicei de tată). Niciun copil nu a îndrăznit să-mi mărturisească această teamă de față cu părinții. Nu întotdeauna teama este justificată, părinții pot fi doar severi, nu agresivi verbal sau fizic. Copiii percep, însă, această severitate ca fiind agresiune și coloana vertebrală li se deformează.

M este o fetiță drăgălașă și timidă care se simte extraordinar la Bowen. Când rămânem singure în cabinet mă roagă să o conving pe mama să continue să o aducă la Bowen pentru că ea se simte mult mai bine și să nu o oblige să poarte corset, pentru că asta o face să sufere îngrozitor. M nu are curaj să poarte acest dialog cu proprii părinți, pentru că îi este teamă de reacția lor. Se vede că în prezența lor este speriată și supusă. Revolta ei este tacită, își reprimă emoțiile, mânâncă peste măsură. Afecțiunea ei poate fi o reacție la autoritatea părinților.

Deși coloana vertebrală a fetiței începea vizibil să se îndrepte, părinții au ales să întrerupă tratamentul și au optat pentru corset.

Supraresponsabilizare, devalorizare

Când  copiii suferă o pierdere se trezesc cu și mai multe responsabilități cărora nu le pot face față: fizic, mental, emoțional și spiritual – coloana lor se deformează sub greutatea poverii. Se devalorizează, se închid în ei, nu mai au curajul de a-și exprima sentimentele și gândurile. Se simt în inferioritate. Se supun, la fel cum se supune, cum se încovoiae și coloana lor.

Copiii care au responsabilitatea de a a avea grijă de frații lor mai mici adesea dezvoltă deviații de coloană. Povara este prea mare pentru ei, sunt forțați să se maturizeze mult prea devreme.

Verticalitate, integritate

Primele modele de verticalitate și integritate pe care le avem în viață sunt reprezentate tot de părinți. Dacă un copil nu le percepe ca fiind demne de urmat, se creează un conflict în interiorul lui între ceea ce vede sau percepe și sistemul lui de valori în formare. În final poate să arate că „nu are coloană vertebrală”.

Cum se corectează deviațiile de coloană la copii?

  • Alege o terapie blândă, neinvazivă, potrivită scheletului fragil al copilului, ca Bowen de exemplu. Scopul este să stimulăm propria capacitate de vindecare a corpului. Prin intermediul unor mesaje fine de resetare, corpul se realiniază natural și fără durere;
  • Uită-te atent la dinamicile din familia ta, fără critică și autoînvinovățire. Identificând conflictul, poți lua măsurile cele mai potrivite pentru a-l elimina;
  • Ai încredere în intuiția copilului tău, el știe de ce suferă, îndrăznește să-l întrebi și fă-l să se simtă în siguranță orice ți-ar spune;
  • Mișcarea este foarte importantă, poți alege kinetoterapia sau un alt sport de care copilul tău se simte atras;
  • Uneori e nevoie ca un terapeut să abordeze conflictele mental-emoționale ale copilului tău în absența ta, pentru a nu exista cenzură și reprimare din partea copilului.

Abordând holistic întregul tablou rezultatele sunt, de cele mai multe ori, spectaculoase. Ignorând chiar și unul dintre aceste paliere (fizic, mental, emoțional, spiritual), vindecarea va fi, în cel mai bun caz, momentană și superficială.

 

It's only fair to share...Share on Facebook128Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *